Elevul nostru a finalizat competiția cu medalia de argint și cu bucuria unei noi reușite care îi îmbogățește palmaresul. În activitatea sa de pregătire la școală, Andrei îl are alături pe domnul profesor Marinel Șerban, coordonator și mentor cu o remarcabilă experiență în „antrenarea” elevilor pasionați de informatică și capabili de performanțe înalte.
Despre participarea la „Romanian Master of Informatics”, Andrei ne-a spus: „Concursul RMI a fost o experiență unică, în primul rând pentru că a fost primul concurs internațional cu prezență fizică la care am participat. Am putut întâlni elevi extraordinari atât din România, cât și din alte țări, stabilind noi prietenii și colaborări.
Pregătirea mea pentru concurs a însemnat să lucrez probleme propuse la edițiile anterioare, respectiv subiecte de la alte competiții internaționale, ceea ce m-a ajutat să am idei bune la cerințele dificile. Cu toate acestea, la fel de importantă ca pregătirea a fost și strategia de concurs, recunoașterea și prioritizarea cerințelor ușoare, respectiv implementarea rapidă a acestora. Rezultatul pe care l-am obținut îmi oferă acum o imagine mai bună asupra nivelului la care mă aflu, reușind în urma acestei experiențe să-mi identific atât punctele tari, cât și pe cele slabe. Cu siguranță sunt fericit în urma acestei performanțe și țintesc cât mai sus în anii ce urmează!!!”