Drumul succesului de la aspirație la împlinire
Gala Olimpicilor este un eveniment anual, pe care timpul și generozitatea unor oameni inimoși l-au transformat într-o frumoasă tradiție, ca o confirmare a valorilor pe care dorim să le perpetuăm la Colegiul „Racoviță”: muncă, responsabilitate, exigență.
În deschiderea ediției din acest an, cvintetul de suflători – clasa a IX-a de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, coordonat de profesor Florin Loghin a susținut un recital de cântece populare rusești, în semn de prețuire pentru toți membrii comunității „Racoviță” care, prin eforturile lor, contribuie la permanenta reconfigurare a imaginii școlii, la întreținerea pulsației de viață intelectuală autentică în colegiul nostru.
Moment emoționant, Gala din seara zilei de 14 iunie a fost un prilej de a împărtăși, la finalul unui an școlar, bucuria a ceea ce am câștigat, de fapt, dincolo de premii sau diplome: șansa unor întâlniri extraordinare între elev și profesor, adică între oameni cu vîrste intelectuale diferite, dar cu pasiuni și interese comune, care au prins gustul competiției și au făcut din acesta un mod de viață.
Cu bucuria unor rezultate care le-au întrecut pe cele din anii anteriori (pentru că am învățat să fim mereu mai buni, cel puțin egali cu noi înșine!), îi felicităm din suflet pe toți cei care au prilejuit această ediție a Galei. Îi felicităm, în primul rând, pe elevii noștri olimpici și le mulțumim pentru disponibilitatea lor de timp și de energie, pentru că și-au asumat efortul asiduu, pentru că ne-au reprezentat atît de frumos în țară și în lume și ne-au făcut mândri că sunt ai noștri. Îi felicităm, apoi, pe îndrumătorii lor, doamnele profesoare și domnii profesori și le mulțumim pentru mentoratul generos, pentru îndrumarea competentă și susținerea necondiționată a elevilor participanți la olimpiadele școlare. Nu în ultimul rând, îi felicităm pe părinți pentru rezultatele remarcabile ale copiilor și le mulțumim pentru că au încredere în strategia noastră educațională și, mai ales, pentru că le-au insuflat copiilor respectul pentru muncă și pentru valorile spirituale.
Cu speranța că Gala Olimpicilor a reprezentat măcar o câtime din recunoștința și aprecierea pe care le merită elevii, profesorii îndrumători și părinții, ne exprimăm mulțumirea că ne-au fost alături și că împreună am reușit să însuflețim o întâlnire specială a racovițiștilor.
prof. Mihaela Vlioncu
Mesajul doamnei director Mihaela Gotcu