„Soif d'Europe” este un proiect european care se derulează timp de doi ani, un proiect de parteneriat pentru cooperare în domeniul educației școlare finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene, care reunește membri ai asociațiilor din domeniul educației, cadre didactice din două asociații și zece școli partenere.
Proiectul include o serie de vizite, din care una la Bruxelles, desfășurată între 4 și 7 martie, la care au participat din partea colegiului nostru profesorii Mădălina Bunduc și Mihai Chelariu. Aceasta a marcat prima activitate din cadrul proiectului. Scopul acestei mobilități a fost acela de a prezenta instituțiile europene și de a reuni persoane în cazul cărora Europa se află în centrul activității și preocupărilor lor. Partenerii au avut posibilitatea de a constitui o bază de date, de resurse, de a face schimburi de idei și de a observa.
Prima zi la Bruxelles a fost dedicată unei vizite la Parlamentul European, cu o întâlnire cu europarlamentarul Sabine VERHEYEN și un tur al Casei Istoriei Europene.
În cea de-a doua zi, echipa s-a întâlnit la Comisia Europeană pentru a asista la două prelegeri susținute de membri ai Direcției Generale pentru Educație și Cultură pe tema: ,,Instituțiile europene și programul Erasmus+’’.
După dimineața cu scop informativ, după-amiaza a început cu jocuri de rol la Parlamentarium. Grupul a avut, apoi, posibilitatea de a alege între două tururi ghidate: o vizită în centrul Bruxelles-ului sau o vizită la Centrul Belgian de Bandă Desenată.
Cea de-a treia și ultima zi a început cu o sesiune de informare la Consiliul Europei, urmată de un tur al sediului acestuia. Pentru a încheia mobilitatea, grupul a avut o întâlnire cu Aude Körfer, delegatul permanent al „Maison de la Bretagne, Europe” din Bruxelles.
Acolo, participanții au putut face un bilanț al celor trei zile și au discutat despre următoarea etapă a programului.

Participanții la proiectul Soif d'Europe la Bruxelles
