2 aprilie 2026
În cadrul programului „Săptămâna Verde”, elevii claselor XI A, X A, X B și X D au participat la o întâlnire inspirațională cu Marius Alexa, absolvent al Colegiului Național „Emil Racoviță” Iași și unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori din regiunea Moldovei.
Antreprenor, profesor universitar și lider civic, Marius Alexa este fondatorul companiei Arhipelago, al platformelor Afaceri.ro și Finantare.ro, inițiative prin care, de peste două decenii, susține dezvoltarea mediului de afaceri românesc, promovează educația antreprenorială și facilitează accesul la oportunități de colaborare și finanțare. Prin activitatea sa, contribuie constant la dezvoltarea antreprenoriatului sustenabil și a spiritului inovator.
Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă deschisă și interactivă. Invitatul le-a împărtășit elevilor experiențe din parcursul său profesional, povestind cum și-a construit afacerile și cum acestea i-au oferit oportunitatea de a călători și de a colabora cu antreprenori din întreaga lume. Un moment deosebit de apreciat a fost relatarea despre începuturile internetului în România și despre inspirația de a investi în domenii „.ro”, o decizie care s-a dovedit ulterior extrem de valoroasă. Pentru a încuraja dialogul, Marius Alexa a oferit premii elevilor care au adresat întrebări și a evidențiat legătura specială care îl unește de comunitatea Colegiului Național „Emil Racoviță”, instituția în care s-a format.
După primele momente de emoție, elevii au devenit tot mai implicați în discuție, adresând numeroase întrebări despre experiențele sale de afaceri, călătoriile internaționale și provocările întâlnite de-a lungul carierei. Invitatul i-a încurajat să îndrăznească, să gândească la scară globală și să își valorifice potențialul. Vorbind despre diferitele tipuri de antreprenori, s-a descris drept un antreprenor „pursânge”, mereu atent la oportunitățile din jur, subliniind însă că succesul se construiește întotdeauna în echipă, prin îmbinarea viziunii cu competențele tehnice și abilitățile de comunicare ale fiecărui membru.
Totodată, Marius Alexa a vorbit cu sinceritate despre proiectele care nu au avut rezultatele dorite, arătând că eșecurile reprezintă etape firești ale dezvoltării și surse importante de învățare. În încheiere, și-a exprimat atașamentul față de Iași și față de colegiul pe care l-a absolvit, adresând elevilor un mesaj motivațional: să se cunoască pe ei înșiși, să colaboreze, să își urmeze cu încredere visurile și să privească fiecare dificultate ca pe o oportunitate de creștere.
Întâlnirea a reprezentat o experiență valoroasă pentru elevi, oferindu-le ocazia de a descoperi, prin exemplul unui absolvent de succes, că perseverența, inițiativa și colaborarea sunt elemente esențiale în construirea unui parcurs profesional responsabil și sustenabil.
Coordonatori:
Andrei Popescul, clasa a XI-a A
prof. Emanuela Cerchez

