În ciuda efemerității noastre, există în această lume oameni care, chiar și atunci când pleacă în Marea Călătorie, rămân în locurile pe care le-au marcat decisiv prin întâmplările vieții lor.
Domnul profesor MINEL MARCU a fost un asemenea om și un profesor remarcabil, care și-a legat în mod exemplar numele și cariera didactică de Colegiul Național „Emil Racoviță”. Trecerea domniei-sale la cele veșnice a adus tristețe în cancelaria colegiului și în inimile colegilor, care își vor aminti mereu cu pioasă reverență de personalitatea pregnantă a profesorului MINEL MARCU, de valorile morale care l-au definit, de pasiunea și respectul față de cultură, de fascinația pe care o exercita asupra elevilor pe care i-a îndrumat. Dincolo de toate însă domnul MINEL MARCU a fost întruchiparea devotamentului unui profesor față de școala sa, aproape până la identificare cu aceasta. Pentru noi, colegii de la „Emil Racoviță”, domnia-sa a fost și va rămâne parte integrantă din istoria colegiului și un model profesional admirabil.
Rămas-bun, Domnule Profesor! Să vă odihniți spiritul în Lumina cea Eternă!
Conducerea Colegiului „Emil Racoviță”
***
Iubirea de înțelepciune. Și mai ales iubirea de a împărtăși cu generozitate înțelepciunea. Asta credem noi, colegii, că ar trebui să stea scris în dreptul numelui domnului profesor Minel Marcu în orice album comemorativ, așa cum stă în amintirea noastră. Domnul profesor era un trăitor al filosofiei pe care ne-a descoperit-o și nouă, multora dintre elevii și colegii care au avut privilegiul să îl cunoască.
Cercul „Sophia”, pe care l-a înființat în anul 1968, cu o activitate neîntreruptă vreme de 30 de ani, a schimbat vieți și a clădit caractere, într-o vreme în care filosofia fusese înlocuită cu socialismul științific. Așa cum spune colegul și prietenul său, Seryl Talpalaru, prin activitatea de la cercul de filosofie domnul profesor Minel Marcu era aproape un disident. În România tributară ideologiei totalitariste, la cerc se discutau teme precum prietenia în viziunea platoniciană, legăturile dintre opera lui Eminescu și filosofia antică greacă sau filosofia lui Lucian Blaga. Un adevărat vizionar, domnul profesor Minel Marcu a înființat, în 1988, cercul „Micro-Sophia ”, dedicat elevilor de gimnaziu, pentru că știa că iubirea de înțelepciune se poate cultiva din copilărie. Și revista „Primii pași” a fost un spațiu în care îi îndemna pe elevi, de multe ori prin exemplul personal, să dea glas ideilor și să intre în dialog cu marile minți și idei ale lumii.
Cancelaria, ca și fiecare sală de clasă, devenea, în preajma domnului profesor, o agora în care era mereu loc pentru polemici și idei. E și aceasta o formă de generozitate – căci ne îndemna mereu să ne ridicăm deasupra rutinei și a mărunțișurilor administrative care prea adesea ne acaparează. Și avea grijă să ne rânduiască, așa ca discuțiile să se poarte la o cafea și la o gustare. Iar pentru cei care nu se nimereau în preajma sa în ziua aceea, domnul profesor scria mereu, pe tabla din cancelarie, UN GÂND PE ZI. Ce binecuvântare a fost pentru noi așa un coleg care se îngrijea ca la școală să venim ca într-un templu al cunoașterii și să ne fie bine!
Domnul profesor știa ce important e ca o școală să fie o comunitate unită, de care toate generațiile să se simtă legate. Nu lipsea de la întâlnirile Clubului seniorilor, unde prezenta întotdeauna noutățile editoriale și stimula discuțiile despre idei și evenimente. Ne-a spus odată că un astfel de club al seniorilor ar trebui să funcționeze ca odinioară sfatul bătrânilor unei comunități, contribuind la creșterea noilor generații cu înțelegerea pe care o au oamenii cu experiență și înțelepciune.
Din generozitate și grijă pentru comunitatea racovițistă, domnul profesor ținea evidența fiecărei generații, consemnând componența colectivelor și profesorii fiecărei clase, și, pe cât posibil, ținea evidența parcursului profesional și personal al fiecărui absolvent. De aceea, împreună cu domnul profesor Valeriu Vasilache, a făcut posibilă apariția volumului „Absolvent”, care a apărut mulți ani. Grupul de Facebook inițiat de domnul profesor, „Prietenii de la Emil Racoviță”, e tot un semn al grijii pe care o avea pentru starea de spirit a comunității racovițiste, care, pentru el, era o comunitate de prieteni. Avem în continuare de învățat de la domnul profesor, al cărui drag de școala noastră a contribuit foarte mult la coeziunea echipei racovițiste.
Generozitatea sa avea atât de multe forme, că e greu să le cuprindem aici pe toate. Ar fi suficient să mergeți la biblioteca școlii și veți fi surprinși de câte cărți și colecții de reviste a donat acolo. Nu cărți care nu-i mai trebuiau prin casă, ci cărți bune, una și una, pentru că domnul profesor credea că resursele de cunoaștere trebuie să fie la îndemnâa tuturor, și mai ales la îndemnâna elevilor și a colegilor de care avea grijă temeinic și cu modestie.
Desigur, noi am evocat aici mai ales latura umană a profesorului și a colegului nostru. Dar domnul profesor Minel Marcu a fost și un profesionist de prim rang. Așa cum ne spune colegul și prietenul său, domnul profesor Liviu Burlec, în „Monografia” apărută la sărbătorirea a 50 de ani de existență a Colegiului, „În anii 1970-1973, domnul profesor Minel Marcu a participat, alături de alţi profesori, la unele studii cu caracter experimental privind resursele educative ale activităţilor didactice pe grupe, conduse de cercetătorul Şt. Pelaghia Popescu şi prof. univ. dr. Andrei Cosmovici. A avut şi preocupări în domeniul modernizării predării psihologiei în licee. În anul 2000 a colaborat cu profesorii Ion Dafinoiu şi Tiberiu Rudică de la Universitatea Alexandru I. Cuza din Iaşi la un Manual de psihologie, apărut la Editura Institutul European.”
Deviza cercului „Sophia” era dictonul lui Terentiu: „Sunt om și nimic din ce e omenesc nu mi-e străin”. Domnului profesor Minel Marcu nu i-au fost străine, cu siguranță, iubirea de înțelepciune, dragostea față de elevii pe care i-a format, grija generoasă față de colegi și, din păcate, nici suferința. Acum, consolarea noastră e că spiritul domnului profesor a rămas în caracterul integru al absolvenților, în spiritul de echipă al comunității racovițiste, în cărțile și revistele în care îi găsim numele și ideile de un umanism cald și patern. Rămas bun, domnule profesor! Veți rămâne mereu printre întemeietorii Colegiului Național „Emil Racoviță” !
Prof. Genoveva Cerchez
***
Când pleacă un om din lume, rămân desperecheate o seamă de ființe și de lucruri: un fiu fără tată, o nepoată fără bunic, niște prieteni vechi fără de prieten vechi, o ceașcă de cafea fără cafea, o carte fără cititorul ei sau un drum spre casă fără de drumețul său.
Când pleacă un profesor din lume, el rămâne în multe locuri și prin multe lucruri în aceeași lume prin care, aproape apostolic, a călcat. Dacă toți acei care ar vrea să-și exprime recunoștința pentru ceva ar dori să-l conducă, pios, pe un ultim drum, nu s-ar afla unul atât de încăpător să-i cuprindă. Și aceasta spune totul despre profesorul care și-a îndeplinit menirea. Pentru că domnul profesor Minel Marcu a fost aproape una cu școala, din 1968 și până în 2007, una cu drumul ei de la ,,Școala Medie nr.9” până la Colegiul Național ,,Emil Racoviță”. În acest răstimp, a lăsat semn frumos prin filosofia sa de viață , ființând cu și pentru semeni: a inițiat cercul ,,Sophia” convingând generații de elevi că cea mai de folos formare este întemeierea prin lectură, a coordonat primele numere ale revistei ,,Primii pași”, a susținut apariția suplimentului acestei reviste, cu titlul ,,Absolvent”, a participat la dezbateri în cadrul unor emisiuni radio, a contribuit la elaborarea unui manual de psihologie alături de profesori de la Universitatea ,,Al. I. Cuza”. Acțiunea ,,Omule, fii bun!” i se datorează, de asemenea, și de aici legătura care s-a stabilit între generații. ,,Clubul seniorilor” din fiecare a treia marți a lunii a fost locul în care împărtășirea ideilor, a impresiilor de lectură sau a opiniilor despre evenimentele culturale a urmat cursul firesc al prieteniei și al colegialității. Ani de-a rândul, colțul tablei din cancelarie, din dreapta sus, avea scris mărunțel ,,un gând al zilei”, ani de-a rândul, colțul din dreapta jos avea scris mărunțel un grafic al serviciului la cafea. Vremii aceleia, domnul profesor Marcu, cu scrisul său mărunțel, i-a dat rânduială și semn.
Cum se cuvine să facem și noi acum.
Domnului profesor, domnului diriginte - prețuire și neuitare!
Maestrului, îndrumătorului - recunoștință și ascultare!
Colegului și omului de omenie întreagă - drum îngeresc!
Prof. Liliana Balan
***
Eram câțiva colegi care frecventam cu asiduitate, sâmbăta seara, cercul „Sophia”. Nu știu dacă ne pasiona filosofia, cred că mai degrabă ne fascina personalitatea celui care ne primea așezat la catedra. Apreciam, în primul rând, curajul dumnealui de a spune lucrurilor pe nume, fapt rar în vremurile acelea. Mi-l amintesc mereu cu o carte în mână, citindu-ne din ea, pândindu-ne reacțiile, încurajând opiniile personale, chiar și atunci când erau incorecte politic. Ne-a fost drag acest mentor, dar și prieten sincer, care multora dintre noi ne-a rămas aproape până mai ieri. Ne rămân de la dumnealui cărțile pe care ni le-a dăruit de-a lungul timpului și amintirile, acest rai din care nu putem fi izgoniți. Adio, domnule profesor!
Dr. Roxana Badrajan, șef promoție 1979