Marţi, 16 Iulie, 2019
   
TEXT_SIZE

PENTRU SESIZAREA NEREGULILOR APĂRUTE ÎN ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA EXAMENELOR NAȚIONALE SUNT PUSE LA DISPOZIȚIE URMĂTOARELE NUMERE DE TELEFON
TELEFON VERDE NAȚIONAL
0800 801 100
TELEFON VERDE AL I.S.J. IAȘI
0800 816 232

http://www.educatiepentruviitor.ro

site dedicat semnalării eventualelor fapte de corupție

Mică incursiune în criminalistică

14 noiembrie 2016

Elevii Colegiului Naţional “Emil Racoviţă” au avut oportunitatea de a participa la o activitate de iniţiere în criminalistică, organizată la solicitarea lor în cadrul programului “Şcoala altfel”. Invitatul nostru,  dl. Mihai Dănceanu, tehnician criminalist în cadrul Biroului de Investigaţii Tehnico-Ştiinţifice a Locului Faptei I.P.J. Iași, a realizat o scurtă prezentare a domeniului, a metodelor utilizate şi a resurselor folosite, exemplificând atât prin filme documentare, cât şi prin cazuri concrete. Întrebările elevilor au fost numeroase, diverse, complexe, vizând aspecte de natură ştiinţifică sau de natură socială, precum şi oportunităţile de carieră în acest domeniu.

Cu siguranţă această mică incursiune în criminalistică ne-a schimbat perspectiva asupra societăţii în care trăim şi ne-a făcut mai responsabili în ceea ce priveşte siguranţa propriei noastre vieţi şi a celor din jurul nostru.

Galerie de imagini

Citatul săptămânii

3-9 iunie 2019
„Pe măsură ce crești, să nu uiți lucrurile frumoase și Citește mai departe ...

Noutati

  • 1

Căutare

Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”
Aleea Nicolina nr. 4, 700221, Iaşi - ROMÂNIA
+(40) 232 234 272; +(40) 232 278 214
www.racovita.ro; office@racovita.ro

Login Form