Ziua Mondială a Educației - 2021

Ziua Educației 2021

 

Timpul ne-a fost dat ca măsură a trecerii noastre prin lume și are întotdeauna densitatea pe care i-o dau întâmplările, trăirile și întâlnirile noastre cu ceilalți. Îl putem risipi sau, dimpotrivă, putem să-i dăm un rost prin ceea ce facem. A fi alături de copiii care cresc, a fi parte din destinul lor pentru o vreme, cu gândul de a face din ei oameni este un mod frumos și durabil de a da sens trecerii noastre prin lume. Acesta este privilegiul părintelui, dar și al profesorului, care nu doar instruiește, ci, în sens mult mai larg și mai profund, EDUCĂ.

În acest scop, corpul profesoral al Colegiului Național „Emil Racoviță” le oferă elevilor nu doar activități de învățare, ci și experiențe diverse, care să-i ajute să se cunoască, să-și decanteze materia interioară până ajung cât mai aproape de ceea ce doresc să fie, până își găsesc locul și individualitatea. De asemenea, profesorii colegiului nostru își propun să fie pentru elevi o forță motivantă și revelatoare care să-i educe în spiritul libertății, și nu al constrângerii, al încrederii în forțele lor, care pot schimba realitatea. Pentru aceasta sau măcar pentru a deveni, cu toții, mereu mai buni, (ne) educăm împreună!

prof. Mihaela VLIONCU

director